Eggleston. Nimicuri.

Romaneste vorbind, daca fotografiem, ceea ce surprindem trebuie sa se inscrie intr-o tematica elevata si, desigur, trebuie sa ne asezam privirea doar pe felii pozitive de viata. Eventual si pe cele negative, dar doar atunci cand contin teme patetice general acceptate.

Cersetori, copii ai strazii, zone istorice in paragina - suferinta lichida.

Este imperativ sa imortalizam doar elementele cu adevarat notabile, pentru ca altfel nu ar avea sens sa ne mai batem capul cu cateva ore de editare!
Muntii, Delta dunarii, Marea Neagra, Maramuresul, biserici...

Pana si oamenii trebuie sa fie simboluri. Ca si cum fiecare femeie a neamului s-ar preschimba in "Migrant mother" de cum indrepti obiectivul spre ea.
Batrane de la tara, batranei cu lacrimi in ochi, riduri si palmele zbarcite...

Totul trebuie sa fie la superlativ, un miracol!
Apusuri, rasarituri, Vulcanii noroiosi...

Iar oamenii devin intruchiparea arhetipurilor.
Plozi care de care mai adorabili (oricat de hidosi ar fi in realitate) subliniind "inocenta copilariei", tarani care mustesc de comuniunea cu natura si duc cu gandul la decenii de persecutare comunista, femei nubile care imprastie senzualitate ca intr-un spread din Playboy...

Fotografia trebuie sa fie paine, circ si hrana spirituala.
Si neaparat, dar imperativ, trebuie sa aiba un titlu!
Alfa si Omega, Amin!

Pentru ca in final ne este teama de nimicuri.

Lui Eggleston nu i-a fost niciodata.
A inghesuit la un loc farame de cotidian, care de care mai marunte. Nu s-a straduit sa le abordeze din unghiuri halucinante, cu obiective care altereaza perceptia, nu s-a chinuit sa placa publicului abordand teme general valabile, pentru ca fotografia nu trebuie sa fie un procedeu repetitiv sau un mod de a castiga glorie eterna, ci un proces de cunoastere a lumii. Individual.

Mission accomplished.

Am dat gata Urban Guerrilla!

... si mi-au fost incununate eforturile cu o mareata febra musculara!

Am strabatut buna parte din Parcul Carol, am dat ocol Parcului Tineretului - team of me, myself and I - si am avut noroc ca n-am fost saltata de un barcagiu extrem de zelos si ca n-am fost facuta sandwich intr-o cearta conjugala in mijloc de strada, pe langa Rahova.
Orasul traieste prin detalii... mai mult sau mai putin sucite.

In final a fost vorba despre calatorie, mai putin despre punctul final. Ca in mai toate productiile Disney care se respecta.

Ce a castigat nu ma incanta cine stie ce, dar ideea finala a fost sa-mi pun corpul si mintea la incercare, iar competitia a fost challenging.

Au castigat barcutele, ultimele din lista. Si am avut acolo bafta ca nu m-a raportat nenea care le pazea. Se pare ca pluteste un aer puternic de paranoia prin Parcul Tineretului.... si e ciudat cum a ajuns fotografia o agresiune, din arta.

Dar mai bine hai sa nu ma plang, ca ne-au facut altii romani indeajuns!

Continuand - les photos (m-am dezobisnuit de atata curatenie in imagine):

Pinhole makin'

Experiente noi prin gaura de ac.
Asa am ajuns la Retro foto - nici eu nu stiu ce cautam acolo, dar uite ca rezultatul final mi-a fost pe plac.

Am sfarsit in brate cu un pinhole dintr-o cutie de Cappy sacrificata in cel mai barbar mod, renascand apoi din propria-i cenusa, capturand lumina pe film si nascand imagini asa cum nici nu-si inchipuia cand travel-uia pe banda rulanta in fabrica.

Dovada ca stim de unde plecam, dar nu stim unde vom ajunge. Si asta e bine.

Imaginea rezultata arata foarte primordial - granulatie si neclaritate, arsa, pierduta in dreptunghi. Just what the doctor ordered! :)

The future's bright.

Am vazut viitorul si nu e tocmai asa acum mi-l imaginasem. Prefer sa ma intorc in trecut.

Diane ce-a de-a doua cu accente de Heathcliff.

Diane.

Dans.

Sau ce a facut compania Provisional Danza la B-fit in the Street.

Urma - live and in livin' color.

Urma - The Silver Church - Iunie 4

LOMO Joys.

Vineri s-au facut aranjamentele pentru ZBB 2009, direct la fata locului. N-am avut ocazia sa vad expozitia LOMO Ro sambata cand a avut loc, dar m-am deplasat frumos sa lipesc (cu ajutor) cateva fotografii proprii pe LOMO-peretele care a crescut rasfirat, asa cum ii sta bine, in Casa de Cultura a Studentilor.
Mai jos sunt lomografi fiind lomografi, cu mine lomografiind. Specii ciudate care se distreaza impresionand role de film. Fotografia ar trebui sa fie mai des distractie! Ceea ce uit la fel de des pe cat imi aduc aminte.

In salbaticie.